o scriere inspirata

Zambetul tau imi aminteste de lacrimile mele...m-am intrebat intodeauna de ce fericirea ta trebuie sa se cladeasca pe nefericirea mea...fiecare lacrima a insemnat ceva care nu a contat pt tine...fiecare scuza mi-a demonstrat ca aveam un motiv, ca era normal sa ma supar si ca era nedrept sa-mi ceri ceva care imi rupea cate-o bucatica din suflet; nu spun ca nu erau infantile uneori rugamintile mele, nu spun ca nu aveai dreptate in unele cazuri dar daca amandoi suntem unul inseamna ca nu ne putem face rau unul altuia...pentru ca distrugem intregul.

Ajungi undeva unde dragostea nu mai conteaza...unde „te iubesc” sunt doar 2 cuvinte care reprezinta ceva ce oricum sti, o normalitate care nu iti mai este de ajuns, un adevar absolut care nu mai conteaza. Si de acolo nu iti mai da nimeni sfaturi, nu te mai ghidezi dupa coordonatele normale, nu mai faci ce simti pentru ca nu mai sti ce simti, nu mai ai precedent si nu mai conteaza. De acolo incepi sa pasesti in necunoscut si nu-ti mai trebuie decat curaj:sa sari si sa vezi ce e dupa sau sa te intorci si sa incerci sa faci mai bine ceva ce ai facut prost.Pana-ti gasesti curajul , stai. Asa, in letargie.